Fundația ADEPT Transilvania, fondată în 2004, este o organizație non-guvernamentală dedicată conservării biodiversității și dezvoltării rurale, situată în Saschiz, România. Scopul nostru este să oferim peisajelor cu Înaltă Valoare Naturală din Transilvania și comunităților de mici fermieri din zonă un viitor economic și relevanță pentru secolul XXI, fără a sacrifica sustenabilitatea și productivitatea acestora. Aceste peisaje reprezintă un model important pentru agricultura sustenabilă și productivă la nivel European.
Dăm start antreprenoriatului
vineri, 19 ianuarie 2018
Fundația ADEPT Transilvania, E.CECA SRL și Asociația ASURA alcătuiesc consorțiul care va implementa proiectul ”Antreprenoriatul Dezvoltă Ardealul (ADA)” POCU/82/3/7/105904, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Proiectul se implementează în Regiunea Centru și are o valoare totală de 11.552.038,78 lei. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ocupării prin susținerea
- Published in Stiri
No Comments
Festivalul Procului de Bazna
9-10 septembrie 2017
duminică, 10 septembrie 2017
ADEPT, în colaborare cu Consiliul Local Bazna, a organizat cea de-a treia ediție a Festivalului „Porcul de Bazna”, în comuna Bazna, județul Sibiu, în perioada 9-10 septembrie 2017. Scopul acestui festival este acela de a promova valorile locale și activitățile turistice în stațiunea Bazna și de a ajuta la menținerea tradiției zonei. Dorim să stimulăm
- Published in Evenimente, Stiri
Săptămâna Haferland
25 august 2017, Saschiz
vineri, 25 august 2017
Săptămâna Haferland este unul dintre cele mai mari festivaluri dedicate patrimoniului cultural al sașilor transilvăneni, care se desfășoară anual în regiunea noastră. ADEPT este unul dintre fondatorii /organizatorii evenimentului. ADEPT a organizat un eveniment de o zi în Saschiz, numărând aproximativ 250 de participanți. Am organizat împreună cu comunitatea locală un concert în biserică, un
- Published in Evenimente, Stiri



