Echipa noastră

Cheia reușitei Fundației ADEPT o reprezintă personalul nostru. Avem o echipă multi-disciplinară motivată, care dispune de o diversitate de cunoștințe și abilități reunite în jurul conceptului de conservare a naturii bazată pe agricultură, ce determină o sustenabilitate reală.

Avem cunoștințe despre zonă (majoritatea echipei noastre provine din Târnava Mare) de care ne putem folosi și pe baza cărora putem acționa pentru a rezolva problemele locale care sunt o amenințare iminentă și reală pentru supraviețuirea fermierilor individuali și a comunităților de fermieri. Astfel, putem aborda o gamă largă de probleme: conceperea proiectelor pentru subvențiile de agro-mediu și alte plăți pentru dezvoltare rurală; regulamente de igienă și alte probleme legate de inspecții; tehnici de producție practice la scară mică; marketing; consolidarea unor grupuri și asociații de fermieri eficiente. Și putem rezolva aceste probleme imediat și la nivel local. În plus, datorită expertizei noastre în privința politicilor, putem de asemenea colabora la nivel național și european, ceea ce amplifică și consolidează rezultatele noastre locale.

Aceasta s-a dovedit a fi o formulă excelentă pentru succes, care a atras atenția Europei deoarece există puține astfel de proiecte integrate.

Biroul ADEPT din Saschiz este un centru multifuncțional punând la dispoziția comunităților rurale informații diverse despre agricultură și natură, precum și diversificarea veniturilor, reunind astfel întreaga varietate de măsuri de sprijin pentru mediul rural și diseminându-le eficient în rândul comunităților locale. Biroul nostru funcționează, de asemenea, ca centru de dezvoltare a piețelor locale și a eco-turismului, punct de consultanță pentru schemele de agromediu, funcționând ca un centru de conservare a pajiștilor și centru administrativ.

Directori

Nat Page - Președinte

Responsabil de managementul proiectelor și atragerea finanțărilor. Absolvent al Facultății de Zoologie, are la activ 15 ani în Serviciul Diplomatic al Majestății Sale Regale (Prim-Secretar al Ambasadei Marii Britanii la București, 1991-1995), Nat își împarte timpul între gospodărirea propriei ferme organice de vite pentru carne din S-V Angliei, și promovarea conservării terenurilor agricole cu Înaltă Valoare Naturală din România. Nat a început să lucreze în România pentru dezvoltarea rurală încă din 1998. Vorbește: engleză și română.

Cristi Gherghiceanu - Președinte Executiv

Responsabil de coordonarea proiectelor și control financiar, asigură managementul ADEPT și supraveghează operațiunile zilnice, fiind responsabil de strategia de dezvoltare internă de “consolidare a capacității organizaționale”. Cristi a absolvit Universitatea Brașov, specializarea Informatică, Economie și Contabilitate și a lucrat pentru ONG-uri implicate în dezvoltarea rurală încă din 2000. A fost ghid și translator pentru numeroase misiuni ale Băncii Mondiale în România. Cristi gestionează, de asemenea, propria firmă de consultanță în studii de piață pentru companiile din alte țări. Vorbește: română, engleză și germană.

Răzvan Popa - Director Tehnic

Contribuie cu expertiză de specialitate cu privire la dezvoltare sustenabilă, agro-mediu și conservarea biodiversității, inclusiv în formarea și instruirea fermierilor in extenso. Absolvent în Ecologie al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Răzvan este în prezent înscris la un program de doctorat în planificarea managementului ariilor protejate. Vorbește: română, germană și engleză.

Comitet Consultativ

Dr John Akeroyd

Consultant de Specialitate în pajiști și managementul conservării acestora, precum și ghid cu expertiză în botanică pentru grupurile ce vizitează zona de proiect. A întreprins cercetări pe teren, a fost formator și lector pentru studenți în mai multe țări europene și deține vaste cunoștințe despre flora din Grecia, Balcani, România, Polonia, Irlanda și Britania. Fost membru al Comisiei Editoriale pentru Flora Europaea (1988-1998) și autor a numeroase publicații științifice binecunoscute.

Andrew Noble

Diplomat britanic în Ambasada Marii Britanii din România de două ori, în calitate de atașat de presă (1983-86) și ca Ambasador (2018 - octombrie 2023). Andrew a dezvoltat un profund respect și afecțiune pentru această țară, călătorind în diverse zone. A fost, de asemenea, ambasador britanic în Algeria și a ocupat diverse funcții în Germania, Grecia și Pretoria. A fost numit LVO de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a pentru implicarea sa în vizita de stat în Africa de Sud în 1995. Andrew vorbește fluent română, germană și franceză și a învățat, de asemenea, greacă modernă, afrikaans și arabă. Andrew este, de asemenea, membru al Consiliului Consultativ al Forumului Rațiu, administrator al Hospice Casa Speranței și membru al Comitetului Consultativ Internațional al Centrului Noua Strategie din București, România. Este căsătorit, are patru copii și este un muzician amator activ.

Echipa Operațională

Ben Mehedin - Manager Responsabil de Comunitățile de Fermieri și Produse Locale

Absolvent al Universității Tehnice din Iași, în Inginerie Chimică, deține numeroase diplome în marketing și antreprenoriat rural. Responsabil, în special, în formarea și instruirea fermierilor și a serviciilor conexe, sprijinirea fermierilor în accesarea de fonduri și implementarea de proiecte pentru micii producători, de asemenea, activități educaționale și relația cu comunitățile locale. Vorbește: română și engleză.

Diana Stoichițescu - Director Economic

Absolventă a Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, expert contabil şi auditor certificat. Experienţă practică şi teoretică considerabilă în administrarea afacerilor, cu competenţe în administrarea resurselor umane şi achiziţii publice. Responsabilităţile sale includ întocmirea documentelor financiar-contabile, cu respectarea cerinţelor fiecărui proiect în parte, şi monitorizarea implementării fiecărei activităţi, din punct de vedere financiar. Vorbeşte: română, engleză.

Liliana Gherghiceanu - Manager Administrativ

Absolventă a Universității București în Comunicare, cu peste 15 ani de experiență în vânzări, marketing și comunicare și în managementul afacerii. Numeroase cursuri în marketing și comunicare, managementul proiectelor, dezvoltarea afacerilor și antreprenoriat. Responsabilă cu organizarea și coordonarea sarcinilor administrative și a procedurilor ADEPT. Vorbește: română și engleză.

Laura Chirilă-Pașca - Manager Marketing

Absolventă a Academiei de Studii Economice București în Management și Marketing . Experiență practică considerabilă în marketing. Diplome de master în Management, Marketing, dezvoltarea interprinderii și agriculturală. Responsabilitățile sale includ dezvoltarea de stimulente economice pentru activitățile agricole ce au legătură cu biodiversitatea (vânzare, poziționarea pe piață, brand etc.), comunicare și conștientizarea publicului larg. Vorbește: română, engleză, franceză și italiană.

Oana Stoichițescu - Coordonator Proiecte

Absolventă a specializării de Nutriție și Dietetică, din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș,  Masterat în Managementul Serviciilor de Sănătate. Cu studii în domeniul GDPR și al formării, este responsabilă cu implementarea proiectelor, centralizarea, verificarea și prelucrarea documentelor, elaborarea diverselor rapoarte și situații în cadrul proiectelor. Vorbește: română și engleză.

Diana Schuster-Costea - Supervizor Birou și Asistență Administrativă

Unul dintre cei mai vechi membri ai organizației, lucrează ca supervizor al activității administrative și asistență a serviciilor, pentru a asigura îndeplinirea operațiunilor fundației în mod eficient și efectiv. Vorbește: română, germană și engleză.

Dorothea Batea-Ziegler - Responsabil pentru activitățile de Turism și Recreere

Responsabilă pentru toate activitățile ce au legătură cu turismul și recreerea și din toate ariile strategiei ADEPT. Supraveghează activitatea Centrului de Informare Turistică din Saschiz. Vorbește: română, germană și engleză.

Georgeta Moldovan - Suport Administrativ

Unul dintre cei mai vechi membri ai organizației, oferă suport administrativ, pentru a asigura îndeplinirea operațiunilor fundației în mod eficient și efectiv. Vorbește: română, germană și engleză.

Consiliul Administrativ UK

Nicolae Rațiu - Chairman of Trustees

Președintele Consiliului, om de afaceri și filantrop, născut la Davos în Elveția, 1948, Director General al Region House Properties Ltd., UK, și Director Executiv al RH Group în România cu acțiuni în media (Realitatea Cațavencu Grup), tipografie (RH Printing) și imobiliare- Parcurile Industriale București și Câmpulung, Parcul Rezidențial Carol, și altele; Președintele Fundației Rațiu România, Trezorierul Centrului Cultural Român din Londra, Membru al Consiliului Administrativ al Pro Patrimoniu (Consiliul Național al României); Membru al Consiliului Administrativ al The Relief Fund for Romania.

Tim Scott Bolton

A lucrat ca agent imobiliar în Yorkshire și apoi în Kenia. A gestionat ulterior ferme în Salisbury Plain pentru Ministrul Apărării. În 1984 a devenit pictor de peisaje cu normă întreagă și lucrările sale îl poartă în toată lumea, cu precădere în India și România, unde conduce în mod periodic grupuri de pictori. Deține de asemenea și o fermă organică de oi și vite de carne. Tim și soția lui, Tricia, administrează Galeria Summerleaze în clădirile fermei lor.

Libby Kinmonth

A fost Director de Proiecte pentru Conservation Foundation (cu sediul în Societatea Geografică Regală din Londra). Continuă să dezvolte idei ce pot fi transformate în proiecte sau inițiative pentru dezvoltarea comunitară sau de protejare a mediului, cum este și programul de premii O2- Este Comunitatea Ta. Aceste proiecte comunitare sunt finanțate fie prin fonduri de la corporații, fie prin fonduri guvernamentale acordate prin Heritage Lottery. Activitățile fundației cu DEFRA (Departamentul Guvernamental al UK pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale) implică dezvoltarea sustenabilă și influențarea modelelor de consum actuale.

Lenke Balint

Născută și crescută în Cluj, Lenke a făcut parte din echipa Fundației ADEPT Transilvania între 2008 și 2012. Printre alte activități, ea s-a ocupat de crearea de piețe țărănești în mediile urbane în câteva orașe din România și a contribuit la deschiderea Centrului de Ceramică de la Saschiz. Locuiește în prezent în Cambridge și până de curând a lucrat pentru The Royal Society for the Protection of Birds și Birdlife International (Societatea Regală penru Protejarea Păsărilor), pentru consolidarea capacității organizaționale pentru organizațiile de conservare a naturii din Sud-Estul Europei. În prezent lucrează la Global Sustainability Institute din Cambridge (Institutul pentru Sustenabilitate Globală) pe probleme legate de politicile energetice ale UE.

Owen Mountford

S-a pensionat la finele anului 2016, după 40 de ani ca ecologist al florei în cadrul Centrului pentru Ecologie și Hidrologie UK (CEH). În această perioadă, cercetările lui s-au axat pe zone umede, pajiști și cerințele lor hidrologice, măsuri de agro-mediu, rute de transport și managementul bazat pe rezultate științifice al ariilor protejate. A călătorit și a lucrat în România încă din 1997, coordonând proiecte de implementare a metodelor standardizate de monitorizare a parcurilor naționale, crearea Sistemului de Management al Informațiilor despre Biodiversitate și, cel mai important, a coordonat echipa de consultanță pentru Implementarea Natura 2000 în România în timpul aderării acesteia la Uniunea Europeană. După pensionare, a fost numit ca membru al CEH și o parte a fiecărui an și-o petrece la București, rămânând implicat activ în cercetarea din România.

Moritz Fried

Este fondatorul Moritz Eis, o gelaterie artizanală cu sediul în Belgrad, Serbia. Înainte a lucrat cu un mic boutique de investiții pentru România și Serbia, precum și pentru două bănci americane. Moritz a absolvit ESCP-EAP, Școala Europeană de Management din Paris, și vorbește germană, engleză, franceză, spaniolă și română. Este de asemenea membru al Consiliului de Administrare al organizației românești Pro Patrimoniu (UK).

Parteneri Strategici

Conservarea biodiversității și dezvoltarea comunității în Transilvania
TOP