Centrul pentru natură Angofa

 

Renovată și echipată adecvat, școala va deveni un important centru regional pentru activități educaționale.

Finanțat de: Marcela Trust și EOCA

Durată proiect: 2017- 2018 (2 ani)

Buget: £84,474

Obiective Proiect

În iunie 2016, Marcela Trust a acceptat cu generozitate să sprijine ADEPT în dezvoltarea acestui proiect de reabilitare a fostei școli locale dintr-un sat abandonat, Angofa, de lângă Sighișoara. Această clădire izolată a fost achiziționată împreună cu un teren cu Înaltă Valoare Naturală, prin acordul cu Fauna and Flora International și Grass Valley Trust.

Fosta clădire a școlii din Angofa va fi renovată pentru a fi utilizată ca centru educațional și turistic și pentru a dezvolta noi activități pentru vizitatori și grupuri de cercetare, activități ce vor deveni generatoare de profit și vor contribui la securitatea financiară a școlii pe termen mediu.

Prima fază a proiectului va include restaurarea vechiului drum de acces și a clădirii cu grădinile aferente.

Centrul educațional va include o sală de conferințe, o bucătărie și va pune la dispoziție și servicii de cazare simple, atunci când va fi cazul.

Ne dorim ca școala să devină un proiect-pilot pentru o casă auto-suficientă din punct de vedere energetic.

A doua fază a proiectului se va concentra pe dezvoltarea unui program educațional.

Fazele ulterioare se vor axa pe dezvoltarea activităților de cercetare și turism.

Impactul estimat al centrului educațional:

Restaurată și echipată cu aparatură de specialitate, clădirea școlii va putea deveni un important centru regional pentru activități educaționale.

Grup țintă: elevi din ciclul gimnazial și cei care sunt în pericol de a abandona școala. Vom folosi acest loc pentru a le oferi elevilor mai mari formare profesională ca ghizi în natură, cu un curs de minime cunoștințe în limba engleză.

Vom organiza de asemenea și ateliere de lucru și sesiuni de formare pentru fermieri pentru a promova practicile inovatoare de management al terenurilor cu Înaltă Valoare Naturală.

Echipament didactic inovator: ne dorim să creăm truse educaționale interactive pentru studiul pădurilor și pajiștilor.

Cursuri pentru copii cu deficiențe de văz și auz: vom lua în considerare crearea unui traseu tematic cu modele în mărime naturală a animalelor și cu descrierea acestora în Braille.

Angofa poate deveni un centru regional pentru acești copii.

Aceste cursuri despre natură nu se vor limita la elevi sau la cunoștințe despre natură, ci vor avea impact după cum urmează:

  • o mai bună apreciere a propriei culture;
  • încetinirea procesului de migrație, datorită faptului că elevii vor deveni mai interesați să rămână în zonă apreciindu-i mai bine valoarea;
  • încetinirea procesului de migrație ca urmare a creșterii perspectivelor de angajare : nivel minim de cunoaștere a limbii engleze și contact cu turiștii.

Implică-te astăzi în definirea viitorului tinerelor generații! Contribuția ta poate face diferența!

Status Proiect

ADEPT a construit fostul drum de acces, de la șoseaua principală spre clădirea școlii, întrucât nu exista acces pentru mașini la clădire. În această etapă am folosit exclusiv forță de muncă și materiale locale.

Grădina ce aparține de clădire a fost curățată, astfel încât să poată fi utilizată pe viitor ca loc de campare.

Până în prezent am finalizat lucrările de reabilitare a clădirii și a acoperișului. Am consolidat structura școlii și am reconstruit complet acoperișul. Toate aceste lucrări au fost făcute ținându-se cont de elementele, arhitectura și designul originale.

Am încheiat lucrările de interior. Un ajutor substanțial ni l-au oferit partenerii noștri de la Mozaic Art Sighisoara și Scoala A FI, AZI care ne-au furnizat gresia și faianța necesare pentru amenajările interioare.

Următorul pas este de a mobila și echipa școala.

Responsabili Proiect

Ben Mehedin

Food&Farming Communities Manager

Tel: 004 (0) 752 264 580
ben@fundatia-adept.org

Liliana Gherghiceanu

Project Manager

Galerie Foto

Parteneri

Conservarea biodiversității și dezvoltarea comunității din Transilvania
TOP