autor: Dr. John Akeroyd
Bogatul patrimoniu ecologic și cultural al Transilvaniei a supraviețuit în ciuda unei economii rurale deprimante, situație care s-a îmbunătățit considerabil după aderarea României la UE în 2007. Ultimul deceniu a fost marcat de schimbări accelerate în peisajul agricol, cu inițiative agricole, de conservare și dezvoltare rurală, o societate mai prosperă și creșterea gradului de sensibilizare a publicului față de probleme de mediu. În satele săsești, ca și în alte părți, aceste tendințe prezintă oportunități și provocări pentru populația locală și biodiversitate. Schimbările pozitive din mediul rural includ creșterea semnificativă a ecoturismului, numărului de case de oaspeți și cantității și calității produselor alimentare tradiționale.
Creșterea numărului de vite de carne în detrimentul vacilor de lapte poate fi considerat atât o amenințare pentru mediu, cât și o oportunitate economică.
Transilvania și regiunea munților Carpați, din imediata apropiere, sunt bogate în resurse naturale, atât în termeni de minerale, cât și de biodiversitate. Am prezentat cu altă ocazie teoria conform căreia această regiune a fost un centru istoric al culturii, inovației și prosperității europene. Cu toate acestea, de la începutul secolului al XIX-lea, declinul economic, instabilitatea politică, sărăcia și migrația au transformat Transilvania într-o zonă izolată. Această situație s-a îmbunătățit după căderea comunismului, încet la început, și în manieră accelerată după 2007, când România a aderat la UE (Akeroyd 2016). Am prezentat în continuare câteva inițiative care au analizat și abordat problemele agricole și de conservare ale regiunii problemele de conservare, strâns corelate cu cele ale comunităților din sate.
Fundația ADEPT, cu care am lucrat în Transilvania timp de peste 20 de ani, este atipică pentru ONG-urile de conservare a naturii prin faptul că, de la început, s-a concentrat pe comunitățile agricole, și nu doar pe protejarea plantelelor, animalelelor și habitatelelor. Dacă putem să ajutăm fermierii și să protejăm mijloacele de subzistență ale familiilor de fermieri, numai atunci este posibil să protejăm peisajul și biodiversitatea. Zonele sălbătice din zona montană a României sunt importante, dar la fel de importante sunt și peisajele agricole remarcabile ale țării și civilizația lor rurală străveche. Acestea fiind spuse, importanța terenurilor agricole este mai greu de prezentat factorilor de decizie, comunității organismelor de conservare și publicului larg. În ultimul deceniu, economia rurală a Transilvaniei s-a redresat treptat, s-a extins și s-a diversificat, astfel încât astăzi regiunea se este un reper important pe hartă și își lasă din nou amprenta. În același timp, mediul rural încă bine conservat și habitatele sale semi-naturale au fost supuse unei presiuni din ce în ce mai mari din partea agriculturii intensive, a drumurilor noi și mai mari și de construcții civile și industriale dezvoltate cu lipsă de considerație la adresa acestora. La fel ca în cea mai mare parte a Europei, populația din zonele rurale îmbătrânește, iar tinerii sunt tot mai puțin dispuși să se alăture lumii agricole, adesea grea și nesigură din punct de vedere financiar. Acest lucru a dus la un exod al tinerilor de la sate către orașe sau alte țări în căutarea unor locuri de muncă mai generoase, în mediul urban.
Începând cu momentul aderării României la UE în 2007, agricultura a devenit mai rentabilă și a fost o bază mai profitabilă și s-au făcut progrese în ceea ce privește nivelurile ridicate de sărăcie rurală, în special în rândul comunității rome. Expansiunea economiei rurale și profilul perceput al Transilvaniei și al Munților Carpați sunt în strânsă legătură cu mediul natural bogat, cultura variată și tradiții vii. Un coleg a descris regiunea Carpaților drept „inima unei Europe mai vechi care încă bate”, iar Transilvania păstrează o aură de magie și mister. O istorie complexă la răscruce de drumuri între Europa și Asia a creat o societate multiculturală care continuă să absoarbă și să disperseze influențe interactive. Această bogăția ecologică și culturală contribuie la sensibilizarea tot mai mare a publicului din România și nu numai, față de problemele de mediu, cum ar fi încălzirea climei, despădurirea, secetele și inundațiile, securitatea alimentară și durabilitatea, precum și pierderea biodiversității.
În ciuda acestor progrese, amenințările considerabile la adresa peisajului și a naturii din Transilvania rămân și trebuie adresate în permanență. Un tânăr prieten biolog român a remarcat recent cum peste tot pe terenurile agricole se observă o diminuare a vieții insectelor și a altor manifestări ale biodiversității. Iar o publicație recentă arată că nu trebuie să subestimăm pierderea de Lepidoptere din Transilvania (Rákósy et al. 2021). Acesta este un ecou al tipului de pierdere la care am asistat în Marea Britanie după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai important, Transilvania oferă un ultim refugiu pentru plante, animale și habitate care au fost diminuate sau au dispărut în mare parte din Europa de Vest și chiar de Est (Veen et al. 2009). În afară de această tendință generală, există o paralelă izbitoare între pierderea progresivă a biodiversității terenurilor agricole în Marea Britanie, în special din cauza intensificării agriculturii în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, și situația actuală, în care pagubele produse de război agriculturii și exporturilor de alimente în Ucraina au dus, în România, la aratul din ce în ce mai des al terenurilor arabile retrocedate, care în timp au devenit pășuni pentru producția de porumb, rapiță și floarea-soarelui.
În acest context de schimbare accelerată, experții în conservarea naturii își continuă sarcina de a proteja și de a spori bogăția naturală a Transilvaniei în materie de plante, animale și habitate. Mai presus de toate, este esențial ca ei să sprijine dezvoltarea durabilă ce susțin viabilitatea economică a comunităților agricole, într-o manieră care să nu afecteze resursele bogate ale unui mediu pe care chiar agricultorii l-au creat și l-au îngrijit de secole.
În același timp, experții în conservare ar trebui să accepte un grad de profundă schimbare și chiar o anumită pierdere inevitabilă a biodiversității. Cu siguranță, ei nu trebuie să împiedice progresul prin protejarea naturii în detrimentul fermierilor și al familiilor lor. Mulți dintre experții din Marea Britanie ce ajung aici nu reușesc să accepte necesitatea de schimbare în Transilvania rurală și, în schimb, caută să mențină o zonă idealizată care le amintește de o Anglie mai veche, pierdută.
